Slătineanul de 33 de ani care, în urmă cu un an și trei luni, a provocat accidentul în care murit primarul comunei Grădinari și care a fugit, apoi, din țară, după ce anchetatorii l-au lăsat în libertate, prins, în 6 decembrie 2024, în Italia și extrădat recent în România, fiind încarcerat în arestul Inspectoratul de Poliție Județean Olt, a contestat măsura arestului preventiv. Tribunalul Olt a luat, ieri, în discuție, contestația și a respins-o.
Tribunalul Olt a respins, ieri, contestația prin care tânărul de 33 de ani, Paul Robert Hraru, a sperat să scape de arestul preventiv, măsură dispusă de Judecătoria Slatina în lipsa inculpatului și confirmată în ziua în care bărbatul a fost readus în țară, 20 martie 2025.
Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
„Respinge contestația formulată de contestatorul inculpat HRARU PAUL ROBERT, cercetat pentru infracțiunile de ”Ucidere din culpă, Vătămare corporală din culpă şi Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe”, fapte prev. si ped. de art. 192 alin. 1si 2, art. 196 alin 1 si art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplic art. 38 alin. 2 din C. pen., împotriva încheierii nr. 10 din 20.03.2025, pronunțată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Slatina în dosarul nr. 3145/311/2025, ca nefondată”, a decis Tribunalul Olt.
Încheierea instanței este definitivă.
Evenimentul rutier a avut loc în decembrie 2023, chiar în seara de Crăciun. Atunci, șase persoane, aflate într-o ambulanță privată care transporta pacienți la dializă și cu care autoturismul condus de tânărul din Slatina a intrat în coliziune frontală, au fost rănite și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Printre răniți s-a numărat și primarul comunei Grădinari, Mihai Ioana. Din păcate, edilul nu a supraviețuit, murind câteva ore mai târziu.
Potrivit polițiștilor, tânărul care a pătruns cu autoturismul pe contrasens urcase la volan după ce consumase băuturi alcoolice. Supus testului cu alcooltestul, aparatul a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, și la testul de droguri șoferul a ieșit pozitiv, el fiind condus la spital pentru recoltarea de prob biologice.
Ulterior, acesta a fost lăsat în libertate. Când a fost căutat de anchetatori, tânărul nu a mai fost de găsit. Abia patru zile mai târziu Judecătoria Slatina a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioada de 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, la propunerea procurorului de caz.
Paul Robert Hraru a reușit să fugă din țară. El a fost prins la sfârșitul anului trecut, iar în 20 martie 2025 a fost extrădat din Italia.
Pe lângă infracțiunile din dosarul penal românesc, tânărul este cercetat în Italia și pentru faptele de fals privind identitatea și uz de fals, după ce a prezentat autorităților italiene un document de identitate românesc falsificat în momentul arestării.

































