16 garsoniere au fost afectate de explozia petrecută în blocul din Balș/ VIDEO

Nu mai puțin de 16 garsoniere au fost afectate de explozia petrecută, luni, în blocul din Balș. O femeie de 46 de ani și o fetiță de 4 ani au suferit arsuri și au fost transportate la spital și alte două persoane au fost evaluate de echipajele medicale, acestea prezentând simptome specifice atacului de panică. 50 de persoane au fost evacuate din imobil.

Explozia a avut loc într-o garsonieră aflată la etajul I al blocului situat în zona Turnuri. Autoritățile au declanșat Planul Roșu de intervenție, care a încetat la ora 13.20.

La fața locului au intervenit șapte ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un post medical avansat. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter SMURD.

O femeie de 46 de ani și o fetiță de 4 ani au suferit arsuri și au fost transportate la spital și alte două persoane au fost evaluate de echipajele medicale, acestea prezentând simptome specifice atacului de panică.

„Explozia s-a produs într-o garsonieră situată la etajul 1 și nu a fost urmată de incendiu. În urma recunoașterii efectuate la fața locului, au fost identificate două victime, un adult și un copil de aproximativ patru ani, care au suferit arsuri la nivelul feței și membrelor. De asemenea, alte două persoane au fost evaluate de echipajele medicale, acestea prezentând simptome specifice atacului de panică”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, căpitanul Alin Băsășteanu.

Totodată, din clădire au fost evacuate aproximativ 50 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.