Serviciul Control al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt a efectuat, în primul trimestru al acestui an, 44 de acțiuni de control, fiind depistate mai multe nereguli și imputându-se contravaloarea serviciilor medicale raportate la CAS Olt cu nerespectarea prevederilor legale, în valoare totală de peste 145.000 de lei.
Au fost verificaţi 19 medici de familie, doi furnizori de investigaţii medicale paraclinice, un furnizor de dispozitive medicale, cinci farmacii, două cabinete stomatologice, transmite, vineri, printr-un comunicat de presă, CAS Olt. De asemenea, cinci controale au vizat asistența medicală de specialitate clinică și 10 controale au vizat programele naționale de sănătate.
„În cadrul acestor controale, s-a verificat modul de respectare a clauzelor contractuale, concordanța serviciilor medicale contractate, raportate de furnizor și decontate de casa de asigurări de sănătate cu serviciile medicale consemnate în evidențele cabinetelor medicale, respectarea programului de lucru precum și modul de respectare pe parcursul derulării contractului a condiţiilor existente la momentul evaluării”, se arată în comunicatul CAS Olt.
Urmare acțiunilor de control realizate, a fost imputată contravaloarea serviciilor medicale raportate la CAS Olt cu nerespectarea prevederilor legale şi a obligaţiilor contractuale, aceasta fiind în sumă de 145.798 de lei.
Principalele disfuncţionalităţi şi iregularităţi identificate în cursul acţiunilor de control au fost constatarea unor servicii medicale raportate şi neconsemnate în registrele de consultaţii, cazuri de pacienți care erau internați în aceeași unitate sanitară prin spitalizare continuă, beneficiind în același timp și de servicii medicale în ambulatoriu sau în regim de spitalizare de zi, acordarea de certificate de concediu medical fără respectarea prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și nerespectarea programului de lucru.