Acasă Local Actualitate Directorul CA...

Directorul CAO, George Ionică, își pierde funcția. Conducerea va fi preluată, mâine, de Claudiu Dascălu

Directorul Companiei de Apă Olt (CAO), George Ionică, fostă mână dreaptă a primarului Slatinei, își pierde funcția. Conducerea va fi preluată, mâine, în regim provizoriu, pentru un mandat de două luni, de Claudiu Dascălu, care a condus Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public (DASIP). Funcția de director adjunct al companiei ar urma să îi revină lui, Stejărel Nistor, un apropiat al primarului Mario De Mezzo. Toate aceste schimbări ar fi în afara legii, deoarece Consiliul de Administraţie funcţionează ilegal.

Anunțul că își va pierde postul a fost făcut chiar de George Ionică, pe pagina sa de socializare.

„Dragi colegi,
Vă mulțumesc pentru profesionalism, pentru efortul constant și pentru implicarea de zi cu zi. Succesele pe care le-am avut sunt rezultatul muncii noastre comune, al dedicării dumneavoastră și al spiritului de echipă pe care l-am simțit la fiecare pas.
Vreau să transmit gândurile mele de recunoștință și apreciere către fiecare dintre dumneavoastră. A fost o onoare să fac parte din această echipă și să construim împreună proiecte care au adus valoare comunităților noastre.
Începând de mâine, 12.09.2025, va prelua pentru un mandat provizoriu de 2 luni, funcția de director general, domnul Claudiu Dascălu.
Vă doresc tuturor să aveți parte de echilibrul și liniștea pe care le căutați”, a scris, pe Facebook, George Ionică.

 

Acesta ține să precizeze că nu a acceptat o altă variantă propusă, făcând referire la informația vehiculată în spațiul public potrivit căreia ar urma să ocupe un post de șef în substația CAO Balș.

Funcția de director adjunct al companiei ar urma să îi revină lui, Stejărel Nistor, un apropiat al primarului Mario De Mezzo. Toate aceste schimbări ar fi în afara legii, deoarece Consiliul de Administraţie funcţionează ilegal în urma demisiilor depuse de trei membri începând cu 1 septembrie, spun surse citate de reporter24.ro. Cu toate acestea, jumătate dintre membrii rămași s-ar fi întrunit în cursul zilei de miercuri. Situația ridică semne de întrebare privind validitatea deciziilor luate, în condițiile în care mandatul conducerii ar fi expirat oricum de drept la finalul săptămânii, mai arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.