Autoritățile locale ale comunei Movileni au fost printre primele din Olt care au răspuns îndemnului pe care Ministerul Mediului, prin structurile locale, l-a transmis primăriilor, acela de a participa, sâmbătă, la activitățile dedicate Zilei Curățeniei Naționale în România.
Astfel, zeci de localnici, oameni simpli, dar și funcționari publici, cu toții voluntari, au adunat toată ziua gunoaiele de pe raza localității.
Surpriza cea mai mare au furnizat-o, însă, copiii din localitate care, coordonați de profesori, au ținut și ei să își aducă contribuția la această nobilă activitate. Micuții s-au întrecut pe ei înșiși și au adunat zeci de saci cu gunoaie.
„Nu este pentru prima oară când oamenii din comuna noastră, împreună cu noi, autoritățile, participă la astfel de acțiuni. Am ținut ca și anul acesta să punem mâna la treabă și să dăm un exemplu pozitiv că se poate. Că se poate să avem un mediu mai curat și, astfel, mai frumos, că planeta poate fi salvată pe acest segment, cel al curățeniei. În plus, bucuria cea mai mare a fost aceea că foarte mulți copii au ținut să ni se alăture, iar asta înseamnă educație pentru viitoarele generații. Vom răspunde și pe viitor unor astfel de inițiative și sper, sper din toată inima, că cei care ni se vor alătura vor fi din ce în ce mai mulți. Pe de altă parte, acțiunile noastre sper să aibă ecou în sufletele celor care fac mizerie, celor care aruncă gunoaie aiurea, peste tot. Nu ar fi minunat ca, o dată, în viitor, când vom mai porni în astfel de acțiuni să rămânem uimiți că nu mai avem ce să adunăm?”, a declarat primarul comunei Movileni, Ion Sorin Toma.
De altfel, autoritățile comunei au făcut mai mult decât să participe la acțiunea în sine, alături de oameni: primăria a achiziționat materialele necesare respectivelor activități: a achiziționat dezinfectanți, măști de protecția, cisme, mănuși și saci pentru colectarea gunoaielor pe care le-au pus la dispoziția voluntarilor.
Imagini de la activitate:











































