Aflat la cel de-al treilea mandat consecutiv de senator din partea PSD, Paul Stănescu, ales de fiecare dată în Circumscripția nr. 30 din județul Olt, a avut o bogată activitate legislativă. Semnătura sa de inițiator sau co-inițiator se regăsește pe nu mai puțin de 127 de inițiative legislative, dintre care 70 au fost promulgate legi.
Printre proiectele de lege semnate inclusiv de Paul Stănescu se numără cel privind modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, adoptat recent în Senat și transmis Camerei Deputaților, care este for decizional.
O altă propunere legislativă se referă la modificarea şi completarea Legii nr.265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului, cu modificările şi completările ulterioare.
Printre inițiativele legislative se mai numără cea pentru conferirea lui Aurel Vlaicu titlul de Erou al Națiunii Române, cea pentru modificarea şi completarea „Legii nr.504 din 11 iulie 2002 Legea audiovizualului” și cea pentru pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, a Legii nr.46/2008 privind Codul silvic, a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.57/2019 privind Codul Administrativ.
Din cele 127 de inițiative legislative semnate de Paul Stănescu, 70 au devenit legi, fiind promulgate de președintele României.

Fost președinte al Consiliului Județean Olt, Paul Stănescu a fost vicepremier, dar și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. El deține în prezent și funcția de secretar general al PSD.




































