Un accident grav de circulație s-a produs, în această dimineață, pe Drumul Național 54, Caracal – Corabia.
Evenimentul rutier a avut loc în zona localității Deveselu. Este vorba de un autoturism care s-a izbit de un pom de pe marginea drumului, după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
Conducătorul auto, un bărbat de 38 de ani, din Caracal, singurul ocupant al autoturismului, a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Municipal Caracal.
„La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 09.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 54, în afara localității Comanca, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 38 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un pom de pe marginea părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Ionuț Mitrică.

În urma impactului cu copacul, mașina a fost avariată aproape în totalitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.




































