Deputatul liberal Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, propune o extindere semnificativă a sistemului de garanție-returnare (SGR). Acesta vizează includerea unor produse uzuale, precum borșul, oțetul, apa distilată sau cafeaua, dar și introducerea borcanelor în sistem, din 2027.
Măsura urmărește să aducă reciclarea mai aproape de gospodăriile românilor și să crească gradul de colectare a ambalajelor.
Ce schimbări propune Mircea Fechet pentru sistemul SGR
Deputatul PNL Mircea Fechet a anunțat depunerea unui proiect legislativ care modifică actuala reglementare privind ambalajele. Noua propunere are ca scop includerea în SGR a unor categorii de produse care până acum nu erau vizate. Este vorba despre lichide precum borșul, oțetul, apa distilată sau cafeaua.
„Am depus astăzi un proiect de lege prin care modificăm legislația primară în ceea ce privește ambalajele legat de extinderea sistemului de garanție-returnare. Practic ducem SGR-ul și în cămară pentru că, pe lângă toate categoriile cu care ne-am familiarizat deja, urmează să extindem sistemul și la borș, la oțet, la apă distilată, la cafea sau produse pe bază de cafea”, a declarat Mircea Fechet la Parlament.
Fostul ministru al Mediului a explicat că obiectivul este de a „duce SGR-ul și în cămara românilor”, astfel încât reciclarea să devină o activitate cotidiană, ușor de integrat în viața de zi cu zi.
Când ar putea fi introduse borcanele în sistemul de colectare
O altă noutate importantă vizează extinderea sistemului la borcane, începând cu 1 ianuarie 2027. Acestea vor putea fi returnate indiferent de tipul capacului, metalic sau din plastic. Măsura ar permite colectarea și reciclarea ambalajelor folosite pentru zacuscă, compot sau murături, scrie Capital.ro.
„Totodată mai am o veste foarte bună, respectiv faptul că începând cu 1 ianuarie 2027 sperăm să avem sistemul de garanție-returnare și la borcane. Fie că discutăm despre borcane cu capac din metal sau de plastic, de compot, de zacuscă sau de murături, borcanele vor putea fi aduse la punctele de colectare și astfel, spun eu, vom reuși să atingem un grad de colectare adecvat a acestora”, a declarat Fechet.
El a precizat că sistemul din România este deja matur și eficient, cu un grad de colectare de peste 90%, conform datelor din luna septembrie, un rezultat comparabil cu cel al altor state europene.
Ce rol vor avea ambalajele reutilizabile în viitorul SGR
Un alt obiectiv al inițiativei este introducerea ambalajelor reutilizabile în sistemul de garanție-returnare. În prezent, SGR-ul acoperă doar ambalajele de unică folosință, însă infrastructura existentă ar putea fi folosită și pentru sticle care pot fi curățate și refolosite de zeci de ori.
„Vom avea sistem de garanție-returnare și pentru ambalajul reutilizabil. Astăzi, SGR-ul este doar pentru ambalaj de unică folosință. […] Pentru ambalajul reutilizabil și sticla se poate refolosi și de 50 de ori și de 60 de ori, fiind spălată pentru sucuri, pentru apă plată sau minerală, băuturi răcoritoare, bere și așa mai departe, să putem să ne folosim de aceeași infrastructură și pentru gestionarea ambalajului reutilizabil”, a explicat fostul ministru.
Fechet a subliniat că această extindere este o continuare firească a proiectului început în perioada mandatului său la Ministerul Mediului. „E un proiect de lege care vine în continuarea proiectului pe care l-am scris atunci când ocupam funcția de ministru al mediului și care sper eu să facă România și mai curată decât este astăzi pentru că deja cred că vedem cu toții beneficiile sistemului de garanție-returnare, nu mai găsești niciun PET”, a concluzionat parlamentarul liberal.
Sursa: b1tv.ro




































