Acasă Local Eveniment Accident GRAV...

Accident GRAV pe Drumul Morții (DN6), în Olt, soldat cu două victime. Răniții, transportați la spital/ FOTO

Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe DN6 (supranumit Drumul Morții), în Olt, soldat cu două victime care au fost transportate la spital.

Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 09:15, pe raza localității Dăneasa, acolo unde au ajuns și polițiștii din Drăgănești-Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 65 de ani, din comuna Stoenești, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un tânăr de 26 de ani din comuna Măldăeni, județul Teleorman.

În urma evenimentului rutier, bărbatul de 65 de ani și un pasager de 35 de ani, din autoturismul condus de acesta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la o unitate spitalicească.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Claudiu Șerban.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

________________

Anul trecut, pe DN6 au fost înregistrate 325 de accidente rutiere, care s-au soldat cu 479 de victime, dintre care 43 de persoane și-au pierdut viața. Din cauza acestui bilanț negru Drumul Național 6 a fost supranumit Drumul Morții.

Cel mai grav eveniment rutier pe această arteră a avut loc ieri, în județul Timiș, unde șapte oameni și-au pierdut viața și alți trei au fost răniți după ce un microbuz cu mai multe persoane a intrat frontal într-un TIR, fiind proiectat apoi în alte autevehicul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.