Acasă Local Administrație Primăria Slat...

Primăria Slatina a cheltuit 15.000 de euro pe flori și mărțișoare din banii celor care plătesc printre cele mai mari taxe din țară

Primăria Slatina a cheltuit, ieri, 74.340 de lei (aproape 15.000 de euro) pe flori, felicitări și mărțișoare, din banii celor care plătesc printre cele mai mari taxe din țară, totul pentru ca, de Zilele Primăverii, primarul Mario De Mezzo să mai salveze ceva din imaginea publică extrem de șifonată în ultima vreme.

Municipalitatea a cumpărat 3000 de mărțișoare pentru care a plătit 28.920 de lei de la SC Children Atypical SRL, 3000 de ghivece cu flori, în valoare totală de 37.170 de lei, bani care merg în contul SC Geora Total Logistics SRL, și 3000 de felicitări, pentru care primăria a plătit 8.250 de lei firmei Tiporos Company SRL, toate acestea urmând să fie oferite doamnelor și domnișoarelor, pe stradă, cu prilejul Zilelor Primăverii (1 Martie și Ziua Internațională a Femeii).

Contractele au fost atribuite prin încredințare directă celor trei firme care aparțin unor persoane apropiate anturajului primarului Mario De Mezzo, acesta sperând ca, prin aceste acțiuni, să mai salveze ceva din imaginea sa publică, extrem de șifonată în ultima vreme de dezvăluirile apărute în mai multe publicații locale privind achiziții suspecte ale administrației pe care o conduce, de acuzații grave aduse de un fost deputat și de mai multe imagini video în care edilul apare în situații rușinoase.

Slătinenii plătesc nu doar pentru flori și mărțișoare, dar și pentru servicii foto-video pentru că, evident, acțiunile care îl vor avea în centrul lor pe primarul liberal trebuie să ajungă pe rețelele sociale.

Reamintim că slătinenii vor plăti, anul acesta, printre cele mai mari taxe și impozite din țară pe mijloacele de transport, după ce primarul Mario De Mezzo a introdus în actul normativ prin care dările au fost majorate taxe suplimentare, respectiv „cote adiționale în funcție de necesitățile bugetare”. Acestea sunt prevăzute de Codul Fiscal, dar introducerea lor în plata cetățenilor nu este obligatorie, ci facultativă. Iar De Mezzo a ales să le folosească pentru împovărarea suplimentară a oamenilor.

În acest context, cheltuielile cu Zilele Primăverii (care ajung la un total de 100.000 de lei) par cel puțin nepotrivite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.