Acasă Local Administrație Reforma admin...

Reforma administrativă nu va afecta Consiliul Județean Olt, pentru că organigrama de personal nu este una încărcată. Oprescu: „La primării lucrurile stau total diferit”

Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, spune că instituția pe care o conduce nu va fi afectată de reforma administrativă decisă de guvern, pentru că organigrama de personal nu este una încărcată. În comparație cu consiliile județene, la primării lucrurile arată diferit, iar cele mai afectate vor fi primăriile mici. Pe de altă parte, comasarea unor localități fără ca serviciile să fie dezvoltate la nivelul lor va deveni un chin pentru oameni, mai spune șeful CJ Olt.

Organigrama CJ Olt nu este stufoasă și aici nu vor fi desființate posturi.

„Conform ordonanței actuale, Consiliul Județean Olt, am spus-o încă de atunci când era în transparență, nu este afectat pentru că niciodată Consiliul Județean nu a angajat personal, astfel încât să fim cu o organigramă încărcată, stufoasă. Cu siguranță, la Consiliul Județean acest lucru nu se va întâmpla. La primării lucrurile stau total diferit”, susține Marius Oprescu.

Sunt primării care au organigrama la maxim, sunt primării care au posturi libere și foarte puțin ocupate din ce trebuie să reducă și sunt primării care nu vor reduce deloc pentru că au foarte multe posturi libere. În general, cele mai afectate vor fi primăriile mici, pentru că acolo organigrama nu este foarte mare. Din 14 posturi dacă dai 30% la o parte rămâi cu nouă inși, cu tot cu primar și viceprimar, afirmă șeful CJ Olt.

„Dacă dai primarul și viceprimarul care sunt alegi locali, rămâi cu șapte persoane care urmează să facă administrație publică locală într-o localitate. Să știți că e foarte greu, noi am susținut-o de fiecare dată, acest lucru nu e corect pentru că e foarte greu. Unu trebuie să fie secretarul și aia e o poveste în care poți să pui un secretar la mai multe primării.

Să fim cu toții de acord, primarii, viceprimarii, președinții de consiliul județean, ca intră în aceeași categorie, nu trebuie neapărat să aibă nu știu ce pregătire necesară. Ei sunt aleși de comunitate fără să li se ceară o diplomă. Dar dacă nu ai secretarul lângă tine în fiecare moment când decizi ceva într-o primărie, riști să-ți prinzi urechile.

Și atunci e clar că asta e o poveste că putem să ținem un secretar la cinci comune. Contabilul trebuie să-l ai, secretarul trebuie să-l ai, casierul nu poate fi același cu cel care încasează impozitele și taxele locale. Uitați-vă că deja rămâi cu șapte persoane angajate, sunt foarte puține.

Cele care sunt cele mai afectate, repet și sintetizez, sunt primăriile mici. În rest, asta este situația, în momentul de față aici ne aflăm; au fost niște discuții, niște negocieri, ordonanța este dată, va trebui să o punem în aplicare”, a reliefat Oprescu.

Întrebat care este părerea sa în legătură cu varianta comasării unor localități, Marius Oprescu a spus că lucrul acesta nu ar trebuie să aibă loc decât atunci când serviciile vor fi dezvoltate la nivelul comunităților.

„Când vei uni două, trei localități și îți ia 20 de kilometri să ajungi în centru la primărie, poate să intri într-o audiență la primar sau să-ți plătești impozitele și taxele locale sau să-ți iei o adevenință necesară la APIA, nu va fi ușor.

Eu i-aș invita pe cei care se ocupă de această reformă a statului și doar vorbesc din fotoliile calde de la București să vină și să meargă cu mine într-o excursie în nordul județului, să vadă ce înseamnă să unești trei comune și să faci poate și 25-30 de kilometri până la sediul administrativ din ultimul sat, din acea nouă localitate formată. Poate ar trebui să ajungem cu serviciile mai întâi în acele localități, pentru că ele trebuie să vină la pachet cu o reformă administrativă. Comasarea trebuie să vină la pachet cu o dezvoltare sănătoasă a serviciilor publice”, arată șeful Consiliului Județean Olt. 

Or, acest lucru nu este posibil pentru că Guvernul Bolojan a blocat investițiile.

„Noi vorbim de dezvoltarea serviciilor publice când guvernul condus de Ilie Bolojan a blocat investițiile în apă, canal și drumuri, lucruri esențiale într-o localitate.

Nu mai vorbim de dezvoltarea un transport public local pe raza noilor localități formate. Deci noi n-am terminat apa și canalul și le-am blocat”, a mai spus Marius Oprescu.

Guvernul a adoptat, printr-o ordonanță de urgență, reforma administrației publice, care va afecta 45.700 de posturi, însă concedierile efective ar urma să vizeze aproximativ 20.000 de angajați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.