Acasă Local Actualitate Rezidenții Co...

Rezidenții Complexului Servicii Persoane Adulte Corabia, surpriză pentru femeile de la Centrul Medico-Social/ FOTO

Rezidenții Complexului Servicii Persoane Adulte Corabia au oferit o surpriză, ieri, de 8 Martie, pe cât de neașteptată, pe atât de emoționantă, femeilor beneficiare de Centrul Medico-Social, oferindu-le flori și obiecte de artă realizate chiar de ei.

Momente cu emoție și bucurie pentru femeile de la Centrul Medico-Social din Corabia, angajate și beneficiare, chiar de Ziua Internațională a Femeii: pe nepusă masă, rezidenții Complexului Servicii Persoane Adulte s-au înființat în saloane cu brațele pline cu flori și cu piese artistice realizate chiar de ei în cadrul atelierelor de lucru organizate în centrul lor.

„Vă prețuim înțelepciunea și frumusețea sufletească. Respect și admirație! Lumea este mai frumoasă datorită femeilor ca dumneavoastră. La mulți ani cu sănătate!”, este mesajul transmis de vizitatori.

Tablourile oferite femeilor vizitate au făcut obiectul unei expoziții organizate, săptămâna trecută, la Casa de Cultură Corabia.

Florile din tablouri au fost însoțite de florile naturale pe care vizitatorii le-au oferit cu drag sărbătoritelor.

Complexul de Servicii Persoane Adulte Corabia este o structură fără personalitate juridică și funcționează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, condusă de Rădița Piroșca.

Reamintim că, în afara serviciilor medicale de care rezidenții complexului beneficiază, ei desfășoară, alături de personalul angajat, cu implicarea conducerii, diverse activități creative în cadrul unor ateliere de lucru menite să le motiveze personalitatea participativă și să le antreneze imaginația, totul în scop terapeutic. În acest cadru au fost create, din diverse materiale, unele neconvenționale, și tablourile oferite ieri, ele înfrumusețând, de-acum, pereții saloanelor Centrului Medico-Social.

Rezidenții CSPA Corabia, sărbătorind FEMEIA la Centrul Medico-Social

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.