Un tânăr de 26 de ani și o tânără de 18 ani sunt cercetați pentru furt calificat după ce au pătruns într-o locuință din comuna Iancu Jianu și au sustras mai multe bunuri. Tânărul a fost reținut de polițiști.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești au fost sesizați, în urmă cu două zile, de către o femeie, în vârstă de 51 de ani, din orașul Balș, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o locuință pe care o deține în comuna Iancu Jianu, județul Olt.
„Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 16 spre 17 martie 2026, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în locuință, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 16.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Claudiu Șerban.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor, recuperării prejudiciului și dispunerii măsurilor legale.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat două persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 26 de ani, din comuna Iancu Jianu, și o tânără de 18 ani, din comuna Voineasa.
De asemenea, prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.
În baza probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele tânărului de 26 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
„Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca, în cursul zilei de 19 martie 2026, să fie prezentat Judecătoriei Balș, în vederea dispunerii măsurilor legale”, a transmis IPJ Olt.
Anchetatorii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




































