Doi bărbați au fost transportați, cu răni, la spital, după ce autovehiculele pe care le conduceau au fost implicate într-un accident rutier grav pe Drumul Expres 12.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 13.25, în zona orașului Scornicești.
„La data de 20 martie a.c., în jurul orei 13:25, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Expres 12 (DEx12), în zona localității Scornicești, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Mitrică.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o autoutilitară condusă de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din orașul Sinaia, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Șimnicu de Sus, județul Dolj.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Aceștia au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.



































