Autoritățile sanitare atrag atenția asupra riscului crescut de îmbolnăvire cu boala Lyme, o afecțiune infecțioasă transmisă prin înțepătura de căpușă, cauzată de o bacterie din categoria spirochetelor.
De la începutul anului 2026 și până în prezent, la nivelul județul Olt, 21 de persoane s-au prezentat la unități medicale după ce au fost înțepate de căpușe. Dintre acestea, 18 cazuri au fost înregistrate la Spitalul Județean de Urgență Slatina, iar alte 3 la Spitalul Municipal Caracal.
Specialiștii avertizează că numărul cazurilor este în creștere, fenomen favorizat de schimbările climatice, în special de variațiile de temperatură și de precipitațiile abundente, dar și de dezvoltarea vegetației.
Pentru a reduce riscul de expunere la căpușe, medicii recomandă evitarea zonelor cu iarbă înaltă, arbuști sau păduri, unde aceste insecte sunt frecvent întâlnite.
În situațiile în care deplasarea în astfel de zone este inevitabilă, este indicată purtarea hainelor deschise la culoare, care permit observarea mai ușoară a insectelor, precum și utilizarea spray-urilor repelente.
De asemenea, este importantă verificarea atentă a hainelor, bagajelor și a corpului după revenirea din natură.
Atenție trebuie acordată și animalelor de companie, care pot aduce căpușele în locuință, fiind recomandată protejarea acestora cu produse specifice, la indicația medicului veterinar.
Medicii subliniază că prezentarea rapidă la o unitate medicală este esențială în cazul unei înțepături, pentru prevenirea complicațiilor asociate borreliozei.




































