Guvernul României a aprobat o hotărâre privind repartizarea fondurilor destinate finanțării Programului național „Masă sănătoasă”, pentru anul 2026, către unitățile administrativ-teritoriale și unitățile de învățământ beneficiare.
Actul normativ stabilește modul în care suma prevăzută în Legea bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026 va fi distribuită la nivel local, pentru implementarea programului în școli și grădinițe.
Potrivit hotărârii, bugetul total alocat în acest an este de 1,531 miliarde de lei. Finanțarea este asigurată de la bugetul de stat, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, destinate cheltuielilor descentralizate la nivelul autorităților locale.
În baza acestor alocări, bugetele locale vor fi rectificate, astfel încât primăriile să poată asigura implementarea programului în unitățile de învățământ incluse.
Programul național „Masă sănătoasă” continuă astfel și în 2026, fiind considerat un instrument important pentru sprijinirea accesului la educație și reducerea riscului de excluziune socială în rândul copiilor.
Implementat la nivel național începând cu 8 ianuarie 2026, programul se adresează unui număr estimat de peste 540.000 de preșcolari și elevi din 1.427 de unități de învățământ. Beneficiarii primesc zilnic, gratuit, un suport alimentar – fie o masă caldă, fie un pachet alimentar, în funcție de condițiile existente în fiecare unitate școlară.


































