Acasă Local Eveniment Incendiu pute...

Incendiu puternic în Balș: un depozit a ars în totalitate. De la ce a pornit focul/ VIDEO

Pompierii olteni au intervenit sâmbătă în orașul Balș pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire utilizată ca spațiu de depozitare, situată pe strada Nicolae Bălcescu.

La misiune au participat echipaje din cadrul Stației Balș, Detașamentului Slatina și Gărzii Osica de Sus, cu trei autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție.

Potrivit reprezentanților ISU Olt, la sosirea primelor echipaje, clădirea, cu o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, ardea generalizat.

„Clădirea și bunurile din interior ardeau generalizat, cu flacără și degajări mari de fum”, au transmis pompierii.

Intervenția pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative a durat aproximativ o oră și jumătate.

În urma incendiului au ars clădirea și bunurile aflate în interior, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.