Consiliul Județean Olt a predat, joi, 15 microbuze electrice destinate transportului școlar către primăriile beneficiare din județ, în cadrul unui proiect finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Evenimentul a avut loc în parcarea unei baze sportive din comuna Curtișoara, în prezența autorităților județene și locale.
Proiectul are o valoare de peste 14 milioane de lei și urmărește modernizarea transportului elevilor și reducerea poluării prin utilizarea unor autovehicule electrice.
Cele 15 microbuze vor deservi peste 5.200 de elevi din localitățile Osica de Sus, Tufeni, Scărișoara, Crâmpoia, Cilieni, Fălcoiu, Văleni, Brastavățu, Izbiceni, Rusănești, Tia Mare, Dăneasa, Mărunței, Dobrun și Curtișoara.
Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a declarat că instituția va continua să acceseze fonduri pentru astfel de investiții.

„Iată astăzi un nou proiect european al Consiliului Județean Olt. Așa cum am promis, Consiliul Județean Olt va încerca de fiecare dată să acceseze fiecare măsură care i se adresează și care poate contribui nu doar la îmbunătățirea infrastructurii Consiliului Județean, dar și a primăriilor”, a spus Oprescu.
Liderul administrației județene a făcut și o remarcă ironică atunci când a prezentat noile autovehicule.

„După cum vedeți, ele nu sunt Ferrari”, a afirmat acesta, într-o aluzie la criticile lansate în trecut de primarul Slatinei, Mario-Lucian De Mezzo, la adresa unui alt lot de microbuze școlare achiziționate de CJ Olt prin fonduri europene și repartizate unor localități din județ.
Potrivit lui Marius Oprescu, criteriile care au stat la baza repartizării microbuzelor au ținut în principal de numărul elevilor care au nevoie de transport și de starea tehnică a autovehiculelor deja existente în localități.

„Lipsa microbuzului școlar acolo unde nu există deloc sau microbuze foarte vechi care nu mai îndeplineau condițiile tehnice”, a explicat președintele CJ Olt.
Acesta a mai afirmat că multe dintre microbuzele aflate acum în exploatare sunt foarte vechi și necesită costuri mari de întreținere.
„Ele nu îndeplinesc condițiile, multe dintre ele sunt învechite, se bagă foarte mulți bani în reparația lor ca să le țină pe linia de plutire”, a declarat Oprescu.
Șeful administrației județene a anunțat că instituția va încerca să acceseze și alte programe similare, fie din fonduri europene, fie prin programe naționale, pentru modernizarea completă a transportului școlar din județ.
„Trebuie să continuăm acest lucru pentru ca toate localitățile să beneficieze de un transport sigur, eficient și modern pentru copii”, a mai spus Marius Oprescu.




































