Polițiștii din Olt caută o adolescentă în vârstă de 17 ani care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Familia a alertat autoritățile după ce fata a dispărut fără a mai putea fi contactată.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina desfășoară căutări pentru găsirea unei minore în vârstă de 17 ani, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, la data de 29 iunie 2026, în jurul orei 22:30, o femeie a sesizat polițiștii cu privire la faptul că nepoata sa, BACIU MARIA, în vârstă de 17 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmentele adolescentei sunt: înălțime de aproximativ 1,60 metri, greutate de circa 50 de kilograme, ochi verzi, păr negru tuns până la nivelul umerilor, față ovală, fără semne particulare.

La momentul dispariției, minora purta pantaloni scurți din denim de culoare albastră, un tricou alb și pantofi sport albi.
Polițiștii desfășoară activități specifice pentru depistarea acesteia și fac apel la cetățenii care pot oferi informații utile să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.


































