Acasă Local Actualitate Pleci în stră...

Pleci în străinătate? Documentul pe care CAS Olt îți recomandă să-l ai

Interesul oltenilor pentru cardul european de asigurări sociale de sănătate rămâne ridicat. Potrivit datelor furnizate de Casa de Asigurări de Sănătate Olt, de la începutul anului și până în prezent, peste 2.060 de persoane din județ au solicitat eliberarea acestui document.

Cardul european de sănătate oferă acces la asistență medicală devenită necesară în timpul șederilor temporare în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în alte țări care aplică sistemul european de coordonare a serviciilor medicale.

Cum poate fi obținut

Pentru eliberarea cardului, persoana asigurată trebuie să depună o cerere însoțită de copia actului de identitate și de documentele care atestă calitatea de asigurat.

Documentele pot fi transmise prin poștă, depuse direct la sediul CAS Olt sau trimise electronic la adresa cardeuropean@casot.ro.

De asemenea, formularul poate fi completat online, cu condiția ca solicitarea să fie transmisă de pe teritoriul României.

Ce trebuie să știe cei care pleacă în străinătate

Reprezentanții CAS Olt atrag atenția că acest card nu poate fi folosit pentru tratamente planificate în străinătate sau pentru afecțiuni existente înainte de plecare.

Documentul acoperă doar serviciile medicale care devin necesare în timpul șederii temporare în alt stat.

Cât este valabil

Cardul european de sănătate are, în general, o valabilitate de doi ani de la data emiterii.

Există însă și excepții:

  • pentru copiii sub 18 ani, valabilitatea este până la împlinirea vârstei de 18 ani;
  • pentru pensionarii care au împlinit 65 de ani, cardul este valabil 10 ani.

Recomandarea CAS Olt

Casa de Asigurări de Sănătate Olt recomandă persoanelor care intenționează să călătorească în străinătate să solicite documentul din timp, pentru a evita eventualele întârzieri și pentru a beneficia de protecția oferită de sistemul european de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.