Lidl România anunță extinderea campaniilor „SuperWeekend”, care vor fi disponibile de acum timp de trei zile, de vineri până duminică. Retailerul spune că măsura vine în contextul presiunilor economice resimțite de consumatori și are ca scop sprijinirea puterii de cumpărare.
Lidl România modifică formatul promoțiilor „SuperWeekend”, una dintre cele mai populare campanii comerciale ale retailerului. Începând din această săptămână, ofertele speciale nu vor mai fi valabile doar în weekend, ci și în ziua de vineri.
Reprezentanții companiei spun că decizia a fost luată în contextul dificultăților economice și al nevoii tot mai mari a românilor de a-și gestiona atent bugetul de cumpărături.
Potrivit retailerului, extinderea promoțiilor la trei zile face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri prin care Lidl încearcă să mențină prețurile accesibile și să reducă impactul creșterii costurilor asupra consumatorilor.
Compania susține că a absorbit deja o parte semnificativă a majorărilor de costuri prin eficientizarea operațiunilor și optimizarea proceselor interne, iar modelul său de business bazat pe mărcile proprii îi permite să ofere în continuare prețuri competitive.
Prima ediție a noului format „SuperWeekend”, desfășurată în perioada 17-19 iulie, include reduceri de până la 37% la produse din mai multe categorii, de la fructe și legume până la carne, lactate, conserve și produse pentru casă.
Printre produsele aflate la ofertă se numără castraveții Fabio, morcovii, ardeiul gras verde, pepenele galben, crema de brânză proaspătă, pulpele de pui, pieptul de porc fără os, crenvurștii de pui și fileurile de ton în ulei de măsline.
Lidl precizează că extinderea promoțiilor vine în anul în care compania sărbătorește 15 ani de activitate în România și reprezintă o nouă încercare de a oferi clienților oportunități suplimentare de economisire la cumpărăturile de zi cu zi.
Pe lângă promoțiile „SuperWeekend”, retailerul continuă să ofere reduceri săptămânale și beneficii suplimentare prin aplicația Lidl Plus, în încercarea de a răspunde cât mai bine nevoilor consumatorilor într-o perioadă marcată de creșterea costului vieții.


































