Acasă Local Actualitate Nicușor Dan a...

Nicușor Dan a promulgat legea care permite reducerea accizei la motorină. TVA de 9% la locuințe, prelungită până la 30 septembrie

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a promulgat legea care instituie situația de criză pe piața petrolieră și permite reducerea temporară a accizei la motorină, precum și legea prin care termenul pentru cumpărarea unei locuințe cu TVA de 9% este prelungit până la 30 septembrie 2026, potrivit Administrației Prezidențiale.

Cele două acte normative urmează să fie publicate în Monitorul Oficial. Prima lege introduce și limitarea adaosului comercial la benzină și motorină, condiționarea exporturilor de motorină și țiței de obținerea unui acord prealabil și o contribuție de solidaritate pentru companiile care obțin venituri excepționale din sectorul petrolier.

În cazul locuințelor, măsura îi protejează în special pe cumpărătorii care au încheiat precontracte înainte de 1 august 2025, dar nu au putut finaliza tranzacțiile până la termenul inițial, inclusiv din cauza blocajului produs de atacul cibernetic asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Nicușor Dan: Scumpirea carburanților lovește puterea de cumpărare și economia

În mesajul publicat pe X, președintele a legat intervenția statului de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu și de volatilitatea severă a pieței internaționale a petrolului.

„Această majorare de prețuri se reflectă în costuri crescute în lanț pentru cetățeni și operatori economici”, a transmis Nicușor Dan.

Șeful statului a arătat că scumpirea carburanților afectează puterea de cumpărare, competitivitatea economiei și funcționarea unor sectoare critice.

Potrivit anunțului Administrației Prezidențiale, decretul vizează promulgarea legii privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, reducerea temporară a accizei la motorină, instituirea contribuției de solidaritate și stabilirea unor măsuri de protecție a economiei și populației.

Acciza la motorină poate fi redusă cu 5%–25%, dar nu automat

Textul adoptat de Parlament instituie situația de criză pe piața benzinei și motorinei de la intrarea în vigoare a legii până la 31 octombrie 2026. Perioada poate fi prelungită de Guvern, succesiv, cu cel mult trei luni, dacă împrejurările care au provocat criza persistă.

Reducerea accizei nu este fixă și nici nu se aplică automat imediat după promulgare. Ministerul Finanțelor va analiza de două ori pe lună două elemente: evoluția cotațiilor internaționale Platts pentru motorină și evoluția prețului mediu al motorinei standard la pompă.

Mecanismul se activează numai dacă ambii indicatori au crescut cu cel puțin 5% față de perioada de referință, stabilită între 1 februarie și 29 martie 2026. Diminuarea accizei poate fi de 5%, 10%, 15%, 20% sau cel mult 25%, în funcție de pragul comun atins de cei doi indicatori.

Dacă una dintre cele două creșteri este mai mică de 5%, reducerea accizei va fi zero pentru următorul segment bilunar.

Legea mai precizează că diminuarea nu se aplică pentru segmentul bilunar aflat deja în curs la data intrării sale în vigoare. Prima eventuală reducere va putea opera numai de la începutul primului segment bilunar care începe după expirarea a trei zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Dacă publicarea în Monitorul Oficial are loc fără întârziere, primul interval în care acciza ar putea fi redusă este 16–31 august, însă numai dacă analiza oficială confirmă depășirea pragurilor prevăzute de lege.

Prin urmare, promulgarea deschide drumul reducerii accizei, dar nu înseamnă că prețul motorinei scade imediat la pompă. Nivelul efectiv și momentul aplicării trebuie anunțate de Ministerul Finanțelor după analiza datelor transmise de Consiliul Concurenței.

Adaos comercial limitat și exporturi permise numai cu acordul statului

Pe durata situației de criză, adaosul comercial mediu practicat de fiecare operator pentru benzină și motorină nu va putea depăși, în principiu, media aplicată de acel operator în 2025, actualizată o singură dată cu rata inflației.

Benzinăriile vor putea majora prețurile o singură dată pe zi, până la ora 12:00, dar le vor putea reduce oricând.

Exporturile și livrările intracomunitare de motorină și țiței vor putea fi făcute numai cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei și al Ministerului Energiei. Procedura trebuie stabilită prin ordin comun în termen de cinci zile de la intrarea în vigoare a legii.

Actul normativ introduce și o contribuție pe veniturile excepționale pentru operatorii care extrag țiței în România și obțin venituri din vânzarea sau prelucrarea acestuia.

Contribuția se datorează în lunile în care prețul mediu al petrolului Brent depășește 70 de dolari pe baril și/sau cotația Platts a motorinei trece de 630 de dolari pe tonă metrică.

Nicuşor Dan, de acord şı cu prelungirea TVA de 9% la locuințe

A doua lege promulgată le permite persoanelor fizice să finalizeze, până la 30 septembrie 2026 inclusiv, cumpărarea unei singure locuințe cu TVA de 9%, dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de actul normativ.

Principalele condiții sunt:

  • locuința are o suprafață utilă de cel mult 120 de metri pătrați, fără anexele gospodărești;
  • valoarea locuinței, inclusiv terenul, nu depășește 600.000 de lei fără TVA;
  • locuința poate fi locuită ca atare și este livrată cel târziu la 30 septembrie 2026;
  • cumpărătorul nu a mai achiziționat o altă locuință cu TVA redusă începând cu 1 ianuarie 2023;
  • precontractul sau un alt act juridic care presupune plata unui avans a fost încheiat înainte de 1 august 2025.

Pentru actele încheiate în perioada 3–31 iulie 2025, cumpărătorul trebuie să dovedească și plata integrală, până la 31 iulie 2025, a unui avans de 20% din valoarea locuinței fără TVA.

Cumpărătorii care au plătit cota standard pot cere restituirea diferenței

Legea conține și o măsură reparatorie pentru perioada dintre expirarea vechiului termen și intrarea în vigoare a noilor prevederi.

Persoanele care au cumpărat o locuință cu TVA la cota standard începând cu 1 august 2026 și până la intrarea în vigoare a legii vor putea solicita restituirea diferenței față de cota redusă de 9%, dacă îndeplinesc condițiile legale.

Cererea de restituire va putea fi depusă începând cu 1 octombrie 2026. Procedura urmează să fie aprobată prin ordin al președintelui ANAF, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

„Dincolo de disputele politice, ceea ce contează sunt deciziile care aduc beneficii și protejează românii”, a transmis Nicușor Dan.

După promulgare, următorul pas este publicarea celor două legi în Monitorul Oficial. În cazul motorinei, rămâne esențială prima analiză a Ministerului Finanțelor, care va stabili dacă sunt îndeplinite condițiile și cu cât poate fi redusă efectiv acciza.

Sursa: b1tv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.