UPDATE: Scandalul produs sâmbătă pe strada Minerilor din Târgu Jiu s-a încheiat cu reținerea a doi dintre cei trei tineri implicați. Este vorba despre un adolescent de 16 ani și un tânăr de 20 de ani, ambii din municipiu. Imaginile surprinse de un martor arată că în timpul confruntării au fost folosite macete și spray lacrimogen.
Trei persoane au ajuns la Poliție după o altercație produsă sâmbătă, 8 august, pe strada Minerilor din municipiul Târgu Jiu. Inițial, polițiștii au identificat doar unul dintre cei implicați, însă, în urma verificărilor, au fost găsiți și ceilalți doi, unul dintre aceștia fiind minor. În cauză a fost deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii au fost sesizați în cursul zilei cu privire la faptul că pe strada Minerilor ar fi izbucnit un conflict între trei persoane.
Un echipaj s-a deplasat la fața locului, unde a fost identificat unul dintre cei implicați. Acesta a fost condus la sediul Poliției pentru audieri și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Ulterior, în urma verificărilor, oamenii legii au reușit să îi identifice și pe ceilalți doi participanți la altercație. Este vorba despre doi tineri din Târgu Jiu, în vârstă de 16 și 20 de ani, care au fost, de asemenea, conduși la sediul Poliției.
Din primele verificări efectuate de oamenii legii nu a rezultat că vreuna dintre persoanele implicate ar fi fost rănită în timpul conflictului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar cercetările continuă pentru stabilirea modului în care a izbucnit altercația, a rolului fiecăruia dintre cei implicați și pentru dispunerea măsurilor legale.


































