Carburanții fac un pas înapoi de la prețurile record, dar ieftinirea abia se simte în buzunarele șoferilor. După plafonarea adaosului comercial, tarifele de la pompă au început să scadă de la o zi la alta, însă cu doar aproximativ 10 bani pe litru. Mult prea puțin, spun șoferii, care caută în continuare stațiile cu cele mai mici prețuri.
Prețurile au început să coboare la pompă, însă diferențele sunt încă prea mici pentru a aduce o economie serioasă șoferilor. La o stație PECO din Cluj, benzina se vinde cu 9 lei și 36 de bani pe litru, iar motorina a ajuns la 10 lei și 47 de bani. Față de ziua precedentă, scăderea este de puțin peste 10 bani pe litru. Tradusă într-un plin de carburant, ieftinirea înseamnă o economie de cel mult 7 lei, adică mai puțin decât prețul unui singur litru de combustibil.
La nivel național, motorina standard rămâne peste pragul de 10 lei, cel mai mic tarif fiind în Bihor, de 10 lei și 43 de bani pe litru. Pentru benzină, cel mai bun preț este în Mehedinți, unde litrul costă 9 lei și 26 de bani. Șoferii spun că reducerile sunt aproape insesizabile și că prețurile rămân mult prea mari. „La 10 lei vi se pare un preț mic? Eu nu cred. E praf în ochi. Mărește de 200 de ori și ieftinește o dată. E nemulțumire, nu mulțumire”, a spus un bărbat, notează Observator News. Alții descriu situația drept „bătaie de joc” și spun că o scădere de câțiva bani nu schimbă cu adevărat costul unui plin.
Ieftinirile ar putea continua și în perioada următoare, pe măsură ce măsurile pentru temperarea crizei carburanților vor fi aplicate etapizat. O nouă scădere a prețurilor este așteptată după 16 august, odată cu intrarea în vigoare a accizei dinamice. Specialiștii avertizează însă că reducerile nu vor fi spectaculoase, iar revenirea la carburanți de aproximativ 8 lei pe litru pare, cel puțin deocamdată, puțin probabilă.
Când se vor simți cu adevărat ieftinirile la pompă
Primele scăderi de preț apar la doar o zi după intrarea în vigoare a proiectului de lege privind declararea situației de criză. Noile reguli limitează adaosul comercial la nivelul de anul trecut, restricționează exporturile și permit cel mult o singură majorare de preț pe zi. Pentru moment însă, efectele sunt aproape insesizabile în buzunarele românilor. „Nu se simte nicio diferență la portofel. Plus sau minus 10 bani, părerea mea e că nu ajută cu nimic. Eventual, dacă se putea 50 de bani, un leu, poate se mai cunoștea”, a declarat un șofer.
Cu carburanții în continuare la prețuri ridicate, oamenii încearcă să reducă din consum. Unii apasă mai puțin pedala de accelerație, alții lasă mașina acasă și aleg mai des transportul în comun. Scăderile de acum reprezintă însă doar prima etapă. Din 16 august intră în vigoare și acciza dinamică, măsură care ar urma să aducă o reducere a prețului de până la 25%. Specialiștii avertizează însă că efectele nu vor apărea peste noapte.
Analistul economic Adrian Negrescu estimează ieftiniri de aproximativ 20 până la 40 de bani pe litru în următoarele șase-șapte zile. Motorina ar urma să rămână peste pragul de 10 lei pe litru cel puțin în următoarea lună, iar scăderi mai consistente ar putea apărea abia din septembrie. Cât despre revenirea la 8 lei pe litru, analistul spune că un asemenea preț „probabil a devenit istorie”.
Sursa: b1tv.ro




































