Acasă Local Actualitate Eveniment spe...

Eveniment special la Slatina. Unul dintre cei mai iubiți actori români vor urca pe scenă/ FOTO

Slătinenii vor avea parte, în curând, de o întâlnire cu unul dintre cei mai apreciați actori români. Horațiu Mălăele aduce pe scena Casei de Cultură a Tineretului spectacolul „Sunt un orb”, o combinație de inteligență, umor, ironie și emoție.

Spectacolul este programat pentru data de 24 septembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Tineretului din Slatina.

„Sunt un orb” este un spectacol în care Horațiu Mălăele își pune în valoare talentul actoricesc și umorul aparte, trecând publicul prin stări dintre cele mai diferite.

„«Sunt un Orb» este un spectacol în care maestrul Horațiu Mălăele combină perfect inteligența și umorul, pune în valoare întreaga sa măreție și carismă, garantează emoții imprevizibile: lacrimi, tristețe, surâs, burlesc, fantezie. Râzi până la leșin, zâmbești scrâșnit, rânjești sarcastic. Și nu în ultimul rând, iei parte la un mare act de creație”, se arată în prezentarea evenimentului.

Organizatorii îi îndeamnă pe spectatori să ajungă din timp la sală. După începerea reprezentației, locurile înscrise pe bilete nu mai pot fi garantate.

De asemenea, filmarea spectacolului este strict interzisă, iar publicul este rugat ca, pe durata reprezentației, să nu folosească telefoanele mobile și să le treacă pe modul silențios.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.