Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an școlar, InfoCons lansează un avertisment pentru părinți în privința rechizitelor cumpărate copiilor. O analiză a alertelor europene referitoare la produse neconforme arată că riscul chimic este de departe cel mai frecvent: apare în 68,6% dintre alertele analizate. Printre substanțele periculoase identificate se numără ftalați, cadmiu, metanol, formaldehidă și plumb.
Analiza realizată de InfoCons a vizat 35 de produse care au făcut obiectul alertelor europene. Aproape șapte din zece alerte au indicat existența unui risc chimic.
Pe lângă acesta, 22,9% dintre alerte au vizat riscuri pentru mediu, 20% risc de sufocare, iar 5,7% risc de leziuni. Procentele cumulate depășesc 100% deoarece același produs poate prezenta simultan mai multe tipuri de risc.
Ftalați, cadmiu, metanol și plumb
Problemele descoperite sunt cu atât mai importante cu cât vorbim despre produse folosite zilnic de copii.
Printre substanțele identificate în produsele neconforme se numără ftalații, utilizați ca plastifianți în anumite materiale plastice colorate și decorative. InfoCons arată că, în cazul unor produse, concentrația acestora a depășit 20% din greutate. Anumiți ftalați pot afecta sistemul reproducător.
În elementele decorative ale unor pixuri și stilouri a fost identificat și cadmiu, în unele cazuri în concentrații de până la 96,6% din greutate. Acest metal greu se poate acumula în organism și poate afecta rinichii și oasele.
Un alt caz semnalat este cel al unui marker permanent în care a fost depistat metanol într-o concentrație de 88,7% din greutate, fără ca substanța să fie menționată pe etichetă. InfoCons avertizează asupra toxicității ridicate a metanolului, inclusiv pentru sistemul nervos central și vedere.
În produsele analizate au mai fost identificate formaldehidă, parafine clorurate cu catenă scurtă și plumb.
Rucsacurile, în aproape jumătate dintre alerte
Surpriza vine și din tipul produselor semnalate. Rucsacurile reprezintă 48,6% dintre produsele care au făcut obiectul alertelor, fiind de departe cea mai frecventă categorie. Au fost semnalate atât pentru substanțe precum ftalații și plumbul, cât și pentru componente mici care se pot desprinde.
Urmează penarele și carcasele pentru creioane, cu 17,1%, pixurile cu bilă – 11,4%, seturile de radiere – 8,6%, stilourile și markerele – 8,6%, iar caietele însoțite de pixuri reprezintă 5,7% dintre produsele analizate.
InfoCons atrage atenția și asupra radierelor care imită alimente, deoarece forma și culoarea lor le pot face să fie confundate de copii cu dulciurile. Alte produse pot avea capace, magneți sau alte componente de mici dimensiuni care se desprind și generează risc de sufocare sau, în cazul magneților înghițiți, leziuni grave.
Peste 77% dintre produsele semnalate provin din China
Analiza arată că 77,1% dintre produsele semnalate provin din China, în timp ce pentru 17,1% dintre alerte țara de origine nu a putut fi stabilită. Germania și Slovacia apar fiecare cu câte 2,9%.
InfoCons recomandă părinților să verifice cu atenție etichetele, marcajele și datele producătorului sau importatorului, să evite produsele cu un miros chimic puternic și articolele cu piese care se pot desprinde ușor, în special atunci când sunt destinate copiilor mici.
O atenție specială trebuie acordată și produselor parfumate sau celor care imită alimentele, precum și rechizitelor foarte ieftine cumpărate de pe platformele online.
Produsele pot fi verificate și în baza alertelor disponibilă prin aplicația InfoCons, inclusiv prin scanarea codului de bare.




































