Premierul desemnat Luca Niculescu a început joi, 8 octombrie, negocierile pentru formarea noului Guvern, prima rundă de discuții având loc cu reprezentanții PSD. Din delegația social-democrată, condusă de Sorin Grindeanu, a făcut parte și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, prim-vicepreședinte al partidului. La finalul întâlnirii, Niculescu a declarat că România are nevoie de stabilitate, de un Executiv cu puteri depline și de măsuri urgente pentru echilibrarea bugetului.
Premierul desemnat a caracterizat întâlnirea cu social-democrații drept una de substanță, precizând că obiectivul său este construirea unei majorități parlamentare în jurul unor priorități economice și strategice.
„Am început discuțiile cu partidele parlamentare pentru formarea Guvernului. Am avut o primă discuție foarte interesantă, de substanță, cu reprezentanții Partidului Democrat. Obiectivul meu este să construim această majoritate parlamentară în jurul câtorva lucruri care sunt esențiale pentru România”, a declarat Luca Niculescu.
Rectificarea bugetară și bugetul pe 2027, printre urgențe
Una dintre principalele teme abordate în cadrul negocierilor a fost situația finanțelor publice. Premierul desemnat a avertizat că România are nevoie de o rectificare bugetară pentru a evita eventuale probleme cu efectuarea plăților spre sfârșitul anului.
Totodată, Niculescu consideră necesară finalizarea bugetului pentru anul 2027 până la sfârșitul lunii decembrie, în condițiile în care agențiile internaționale de rating vor reevalua situația economică a țării la începutul anului viitor.
„România are nevoie în primul rând de stabilitate și de încredere, încrederea cetățenilor, a companiilor, a investitorilor, a partenerilor noștri, iar pentru toate acestea este nevoie de un Guvern cu puteri depline și de un mandat clar”, a afirmat premierul desemnat.
Printre prioritățile discutate cu delegația PSD se numără respectarea angajamentelor fiscale ale României, îmbunătățirea colectării veniturilor la buget, protejarea investițiilor și a locurilor de muncă.
Soluții pentru facturile la energie și protejarea puterii de cumpărare
Luca Niculescu a subliniat că măsurile economice trebuie să țină cont de dificultățile cu care se confruntă populația, în special de creșterea costului vieții.
„Cifrele nu sunt însă un scop în sine, pentru că în spatele cifrelor se află oameni, oameni care vor să știe că banii lor sunt cheltuiți cu sens, că sunt cheltuiți corect, că pot face față prețurilor și facturilor și că statul este acolo atunci când au nevoie de el”, a declarat acesta.
Premierul desemnat a arătat că viitorul Executiv va trebui să identifice soluții pentru protejarea puterii de cumpărare și pentru problema prețurilor la energie.
Securitatea României și aderarea la OCDE, alte priorități
În cadrul negocierilor au fost abordate și obiectivele strategice ale României.
Niculescu a vorbit despre necesitatea consolidării securității naționale, în contextul războiului de la graniță, precum și despre menținerea angajamentelor față de Uniunea Europeană și parteneriatul transatlantic.
Un alt obiectiv îl reprezintă implicarea României în negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene, cu accent pe păstrarea finanțărilor destinate politicii de coeziune și agriculturii.
De asemenea, premierul desemnat a menționat finalizarea procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), despre care consideră că va contribui la atragerea investițiilor.
Sorin Grindeanu a prezentat o primă propunere privind viitorul Guvern
Luca Niculescu a confirmat că discuțiile cu reprezentanții PSD au vizat și posibile formule de guvernare.
Potrivit acestuia, președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a avansat deja o primă propunere, însă premierul desemnat nu a oferit detalii, precizând că liderul PSD o va prezenta public.
„Am vorbit, evident, și despre opțiuni de Guvern. Domnul președinte Grindeanu a venit și cu o primă propunere. Evident că îl las pe domnia sa să o dezvăluie în declarațiile pe care le va face imediat”, a precizat Niculescu.
Premierul desemnat s-a declarat încrezător că negocierile pot duce la identificarea unei formule de guvernare care să depășească actualul blocaj politic.
„Rolul meu este să găsesc ceea ce poate fi pus împreună, într-un program realist de guvernare pentru România și am acceptat această responsabilitate pentru ca România să poată ieși din blocaj. Am convingerea că în zilele următoare putem reuși acest lucru”, a mai declarat Luca Niculescu.
Participarea lui Marius Oprescu, președintele PSD Olt și prim-vicepreședinte al formațiunii, la prima rundă de negocieri îl plasează pe liderul social-democrat din Olt în delegația implicată direct în discuțiile privind viitoarea formulă de guvernare.
Negocierile urmează să continue cu celelalte partide parlamentare, obiectivul fiind obținerea unei majorități care să susțină învestirea noului Executiv.



































