Un incident dramatic a avut loc joi, 22 octombrie, în comuna Rusănești, județul Olt. Un bărbat de 54 de ani și-ar fi înjunghiat soția, în vârstă de 50 de ani, în urma unui conflict izbucnit în locuința comună. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar bărbatul a fost găsit ulterior mort. Potrivit informațiilor obținute de OLT-ALERT.RO, acesta și-ar fi pus capăt zilelor prin spânzurare.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost alertați joi, în jurul orei 13:10, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că o femeie din comuna Rusănești ar fi fost înjunghiată de propriul soț.
La fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia, care au demarat verificările.
Din primele cercetări a rezultat că femeia, în vârstă de 50 de ani, ar fi fost agresată de soțul său, un bărbat de 54 de ani, pe fondul unui conflict spontan.
Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Municipal Caracal.
Bărbatul a fost găsit mort în locuință
În continuarea verificărilor, polițiștii l-au căutat pe bărbatul bănuit de agresiune și l-au găsit decedat la locuința comună.
Potrivit informațiilor OLT-ALERT.RO, acesta s-a sinucis prin spânzurare, după agresarea soției.
Comunicatul oficial al IPJ Olt confirmă decesul bărbatului, fără a preciza cauza morții.
Dosar penal pentru violență în familie și ucidere din culpă
În urma evenimentelor, polițiștii au întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și ucidere din culpă.
Anchetatorii urmează să stabilească împrejurările exacte în care femeia a fost agresată, precum și cauza și circumstanțele decesului soțului său.
Deocamdată, autoritățile nu au comunicat detalii suplimentare despre starea de sănătate a femeii internate la Spitalul Municipal Caracal.




































