Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier grav produs sâmbătă dimineață, 24 octombrie, în județul Argeș. Un container transportat pe o remorcă s-a desprins și a lovit un autoturism care circula din sens opus. Trei dintre victime au fost transportate la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Accidentul s-a produs pe sectorul de drum dintre localitatea Tigveni și intrarea pe autostrada A1, fiind sesizat printr-un apel la numărul de urgență 112.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, un bărbat de 56 de ani, din comuna Albota, conducea un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o remorcă, pe care era transportat un container.
Șoferul se deplasa dinspre Râmnicu Vâlcea către Curtea de Argeș când, în împrejurări care urmează să fie stabilite de anchetatori, containerul ar fi căzut de pe remorcă și ar fi lovit un autoturism care circula din sens opus.
La volanul mașinii se afla un bărbat de 37 de ani, din București, care a fost rănit în urma impactului.
În autoturism se mai aflau trei pasageri, cu vârste de 29, 26 și 18 ani, care au suferit, de asemenea, leziuni. Cele trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au efectuat primele verificări la locul accidentului și i-au testat pe ambii conducători auto cu aparatul etilotest. Rezultatele au fost negative, niciunul dintre șoferi nefiind depistat sub influența alcoolului.
Circulația rutieră, afectată temporar de producerea accidentului, a fost reluată în totalitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cum s-a desprins containerul de pe remorcă și toate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.



































