Acasă Național Doi tineri, b...

Doi tineri, bătuți și sechestrați într-o firmă din Olt, din cauza unor bani. Un agresor a fost reținut, celălalt este căutat de poliție/ VIDEO

Doi tineri, de 20 și 25 de ani, ar fi fost bătuți și ținuți împotriva voinței lor în incinta unei societăți comerciale din comuna Oboga, județul Olt, în urma unor neînțelegeri legate de o sumă de bani. Polițiștii au identificat doi bărbați bănuiți de comiterea faptelor. Unul dintre aceștia a fost reținut pentru 24 de ore, în timp ce celălalt se sustrage urmăririi penale și este căutat de oamenii legii.

Incidentul s-ar fi petrecut duminică, 25 octombrie 2026. În jurul orei 17:30, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Bobicești au fost sesizați că două persoane ar fi fost lipsite de libertate în mod ilegal, în comuna Oboga.

Din primele cercetări a reieșit că cei doi tineri, în vârstă de 20 și 25 de ani, se aflau în incinta unei societăți comerciale din localitate când, pe fondul unor neînțelegeri privind o sumă de bani, ar fi fost agresați fizic de două persoane.

Mai mult, victimele ar fi fost împiedicate să părăsească incinta societății comerciale, fiind astfel lipsite de libertate în mod ilegal.

În urma investigațiilor, polițiștii au identificat doi suspecți, în vârstă de 38 și 34 de ani, ambii din comuna Oboga.

Miercuri, 28 octombrie, după administrarea probelor, anchetatorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 38 de ani. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Cel de-al doilea suspect, în vârstă de 34 de ani, nu a fost găsit. Potrivit polițiștilor, acesta se sustrage activităților de urmărire penală, fiind efectuate verificări pentru depistarea sa.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.