Deputatul Gigel Știrbu, președintele PNL Olt, propune formarea unei alianțe între PNL și USR pentru alegerile din 2028, după modelul fostei Alianțe D.A. Liderul liberal susține că o asemenea construcție politică ar putea permite realizarea unor reforme importante în administrație, sănătate și educație. Într-un manifest public, Știrbu lansează critici dure la adresa PSD, dar și a unor persoane din interiorul PNL, pe care le acuză că preferă păstrarea funcțiilor în locul reformelor.
Sub titlul „Manifest pentru România curajoasă. De ce Alianța PNL-USR este singura șansă pentru alegerile din 2028!”, Gigel Știrbu pledează pentru constituirea unei alianțe politice de dreapta, despre care consideră că ar putea schimba modul în care este administrată România.
Președintele PNL Olt susține că reformele structurale nu pot fi realizate de partide care acționează separat și invocă modelul Alianței Dreptate și Adevăr, formată în trecut de PNL și PD.
„România se află la un punct de cotitură, iar adevărul trebuie spus direct, fără ocolișuri: reconstrucția acestei țări din temelii și dărâmarea sistemului pilelor și al incompetenței nu se pot face fragmentat. Singura cale realistă pentru o guvernare modernă și curajoasă în 2028 este o alianță de dreapta solidă între PNL și USR, clădită pe un profil de reformă radical, exact așa cum a fost spiritul legendarei Alianțe D.A. (Dreptate și Adevăr)!”, afirmă deputatul.
Reducerea numărului de primării și a aparatului bugetar
Printre principalele obiective pe care Gigel Știrbu le atribuie unei eventuale alianțe PNL-USR se numără reforma administrativă, reducerea numărului de primării și diminuarea aparatului bugetar.
Liderul liberal consideră că o asemenea majoritate parlamentară ar putea susține și schimbări în sistemul sanitar, prin eliminarea numirilor politice în conducerea spitalelor, precum și reformarea educației pe criterii de meritocrație.
„Doar o majoritate PNL-USR, unită în jurul acelorași valori de eficiență și integritate, poate impune reforma administrativă prin reducerea numărului de primării parazitare și tăierea aparatului bugetar de lux. Doar ei pot curăța sistemul de sănătate de manageri numiți politic și pot debloca finanțările pentru spitale moderne”, susține Știrbu.
Deputatul îl prezintă pe Ilie Bolojan drept un exemplu al modelului administrativ pe care și-ar dori să îl vadă aplicat la nivel național, invocând reducerea birocrației, eliminarea cheltuielilor nejustificate și digitalizarea instituțiilor.
Atac la PSD și la cei din PNL care preferă funcțiile
O parte importantă a manifestului este dedicată criticilor la adresa celor despre care Știrbu consideră că s-ar opune unei alianțe între liberali și USR.
Deputatul indică trei categorii: PSD, persoane care beneficiază de actualul sistem administrativ și politic și membri ai propriului partid care ar prefera continuarea compromisurilor politice.
În privința social-democraților, Știrbu susține că o alianță a dreptei le-ar putea afecta influența asupra administrației și resurselor publice.
Criticile sale se îndreaptă însă și spre interiorul PNL.
„Cei care au profitat ani de zile de pe urma compromisurilor politice și care preferă «stabilitatea» de dragul funcțiilor, în loc să riște o reformă profundă alături de USR. Ei preferă un partid blocat în trecut, în loc de o forță modernizatoare”, afirmă liderul PNL Olt.
Știrbu nu nominalizează persoanele din PNL la care face referire și nu prezintă dovezi pentru acuzațiile privind presupusele încercări de blocare a unei asemenea alianțe.
Gigel Știrbu: Vrem Alianța Reformei pentru 2028!
În finalul mesajului, deputatul solicită susținerea unei construcții politice comune PNL-USR pentru alegerile din 2028.
„Este timpul să punem capăt sabotajului! O alianță PNL-USR în 2028 nu este despre partide, ci despre cetățeni. Este despre o majoritate parlamentară care să aibă curajul să facă marile reforme în sănătate, educație și administrație”, susține Știrbu.
„Să se audă până la vârf: vrem Alianța Reformei pentru 2028!”, își încheie deputatul mesajul, precizând că este vorba despre o opinie personală.
Propunerea exprimă, așadar, poziția politică a președintelui PNL Olt, fără ca din mesaj să rezulte existența unui acord oficial între conducerile PNL și USR pentru constituirea unei alianțe electorale în 2028.


































