Acasă Local Actualitate Doi bărbați d...

Doi bărbați din Olt, depistați de polițiști rupți de beți la volan. Surpriza oamenilor legii a fost însă alta în ambele cazuri

Polițiștii rutieri au depistat în trafic, ieri, două persoane conducând autovehicule sub influența băuturilor alcoolice. În ambele cazuri, polițiștii nu au avut doar surpriza beției la volan.

Acționând pentru siguranța participanților la traficul rutier, polițiștii din Slatina au depistat un bărbat, de 37 de ani, din comuna Milcov, în timp ce conducea un autoturism, deși băuse.

Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,98 mg./L alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au mai avut o surpriză: șoferul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.

„Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea prelevării de probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

În aceeași zi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Osica de Sus au depistat în trafic, pe raza comunei, un bărbat, de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism în ciuda faptului că băuse înainte de a urca la volan.

Supus testului cu aparatul alcooltest, s-a dovedit că bărbatul avea o concentraţie de 1,09 mg./L alcool pur în aerul expirat.

În plus, în urma verificării documentelor, polițiștii au constatat și faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.

În cele două cazuri, polițiștii continuă  cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.