Consilierii județeni au aprobat, joi, un proiect de hotărâre privind documentația tehnico-economică pentru reabilitarea termică a fostului spital din Scornicești, azi secție de pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Potrivit actului normativ adoptat, investiția se ridică la peste 540.000 de lei, suma urmând să fie suportată din bugetul propriu al Consiliului Județean Olt.
„Este vorba despre reabilitarea termică a imobilului Secţiei Pneumologie de la Scorniceşti, parte integrantă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. În urmă cu o şedinţă sau două de consiliu judeţean, am aprobat modernizarea etajelor doi şi trei. Era vorba de interior, iar apoi am hotărât că este nevoie şi de reabilitarea termică exterioară şi, iată, astăzi am aprobat indicatorii tehnico-economici ai acelui proiect.
Atât modernizarea interioară a secţiei de la Scorniceşti, cât şi modernizarea exterioară se vor face din bugetul al Consiliului Judeţean. Noi, în urma acestor hotărâri de astăzi, vom solicita fonduri și de la Ministerul Sănătăţii. Aşa cum se știe, Ministerul Sănătăţii a fost alături de noi la o parte din proiectele Consiliului Judeţean Olt de modernizare a Spitalului Județean Slatina, cu o serie de sume alocate de Guvernul României. Vom încerca şi la această secţie să primim sprijinul ministerului”, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.




































