Şedinţa de plen a Senatului a fost întreruptă miercuri, după ce reprezentanţii USR, ALDE şi PNL au precizat că în urma alegerii unui nou preşedinte al acestei Camere este necesară şi o negociere privind repartizarea celorlalte funcţii din Biroul permanent. Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că Teodor Meleşcanu nu mai face parte din ALDEşi, ca atare, grupul parlamentar de desfiinţează, pentru că nu are destui membri.
Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată miercuri din lipsă de cvorum, după ce preşedintele de şedinţă, Robert Cazanciuc, a constatat că şi-au anunţat prezenţa în sală, prin vot electronic, doar 22 de senatori.
După ce Tăriceanu a solicitat, ulterior desfiinţării grupului ALDE şi „configurării”unui grup mixt, negocieri pentru un nou Birou permanent, Robert Cazanciuc a propus o nouă şedinţă a Comitetului liderilor.
„Noi nu contestăm că aţi depus la preşedintele Senatului o cerere care atestă că domnul Meleşcanu nu mai este membru ALDE, dar preşedintele Senatului trebuie să informeze preşedintele de şedinţă printr-o procedură, nu trimiţându-i o copie după un xerox, pentru că e o procedură prevăzută în regulament. Cu privire la desfiinţarea grupului ALDE, nu avem decât să luam act de acest lucru. Sigur, ar fi trebuit să luăm act după ce preşedintele Senatului va informa preşedintele de şedinţă, indiferent cine ar fi fost el la un moment dat. Cred că se impune o nouă şedinţă a comitetului liderilor, de aceea vă propun suspendarea şedinţei şi organizarea unei noi şedinţe a Comitetului liderilor, având în vedere declaraţia domnului Tăriceanu”, a spus Cazanciuc în plen.
Şedinţa Comitetului liderilor, a doua pe parcursul zilei de miercuri, s-a finalizat în scurt timp fără a se ajunge la o concluzie. Nici în prima şedinţă nu s-a ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte repartizarea funcţiilor din Biroul permanent.
_______
UPDATE Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a anunţat miercuri, în Senat, că fostul ministru al Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu, ales preşedinte al Senatului, nu mai are calitatea de membru ALDE, iar grupul ALDE se desfiinţează.
„Să luăm act oficial de desfiinţarea grupului ALDE prin eliminarea domnului Meleşcanu. Vă anunţ că voi depune imediat o notificare la biroul preşedintelui Senatulului prin care anunţăm configurarea grupului mixt şi sigur că va trebui să luaţi act şi de acest lucru, dar în momentul de faţă trebuie să atrag atenţia că trebuie reconfigurat Biroul Permanent întrucât domnul Meleşcanu nu are calitatea de membru ALDE şi dumeavoastră l-aţi ales şi aţi vrut să-l contaţi în dreptul grupului ALDE. Deci vor trebui recalculaţi coeficienţii şi evident, funcţiile care sunt alocate fiecărui grup”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu miercuri, la Senat.
Şi Ddeputatul Varujan Vosganian a declarat că Teodor Meleşcanu şi-a pierdut legitimitatea politică şi morală de a fi membru ALDE şi a afirmat că partidul încă nu a emis un document oficial în această privinţă.
„În ce îl priveşte pe Teodor Meleşcanu, el nu mai funcţionează în grupul nostru efectiv şi opinia mea este că el nu mai poate funcţiona în ALDE (…). După părerea mea, calitatea lui de membru ALDE este o calitate care nu se poate discuta pe un termen lung. (…) Juridic, ALDE încă nu a emis un document oficial în această privinţă”, a afirmat liderul de grup ALDE din Camera Deputaţilor.
Parlamentarul a spus că „Teodor Meleşcanu, din punct de vedere moral şi politic şi-a pierdut legitimitatea de a fi membru ALDE”.
El a vorbit de procedura de excludere a lui Meleşcanu din ALDE.
„Potrivit statutului ALDE (…), orice membru ALDE care acceptă nominalizarea într-o funcţie de demnitate publică din partea altui partid este automat radiat de pe lista membrilor. Ideea de a avea un guvern în care să fie reprezentat şi ALDE este un şiretlic care nu va ţine, pentru ca înainte ca procedurile să înceapă noi vom anunţa că respectivii nu mai sunt membri ALDE. În cazul tuturor membrilor există câte un for statutar care vă încredinţez că se va întruni de urgenţă pentru a aplica statutul. Nu se pune problema că noi nu vom avea o ripostă imediată, indiferent că e vorba de Delegaţia permanentă, de Biroul Executiv. Procedural vorbind, lucrurile se vor petrece imediat”, a spus Vosganian.
Astfel, în cazul lui Meleşcanu, „există acum necesitatea unui for care să valideze această situaţie, deci radierea”.
Sursa: romaniatv.net




































