Gheorghe Dincă a cerut să fie reaudiat după ce şi-a schimbat declaraţiile în cazul fetelor dispărute din Caracal şi susţine că nu a ucis-o pe Luiza Melencu. Familiile fetelor au fost chemate la DIICOT să vadă probele la care nu au avut acces până acum.
Gheorghe Dincă a făcut o solicitare la DIICOT în care cere să fie reaudiat în regim de urgenţă. Potrivit România TV, Gheorghe Dincă spune în cerere că nu a ucis-o pe Luiza Melencu.
Această răsturnare de situaţie în cazul Caracal vine chiar în săptămâna în care procurorii se pregătesc să îl trimită în judecată pe Gheorghe Dincă.
În aceste condiții, este posibil ca Gheorghe Dincă să fie trimis în judecată doar pentru uciderea Alexandrei Măceşanu, pentru care procurorii susţin că au probe suficiente. Cercetările ar putea continua în cazul dispariţiei Luizei Melencu.