Protestatarul Marian Moroşanu, zis Ceauşescu, a fost joi prezent la sediul DNA, unde l-a întâlnit şi l-a luat la întrebări pe Teodor Meleşcanu.
La ieşirea lui Meleşcanu din sediul DNA, însoţit de avocată, acesta a fost confruntat de Marian Ceauşescu, care a dorit să-i dea un dosar cu victimele Revoluţiei. Ceauşescu îl acuză pe Meleşcanu că ar fi spus, în timpul evenimentelor din Bucureşti, din decembrie 1989, că în capitală nu a fost omorâtă nici o persoană.
„Am o întrebare: în 89, când erați în ambasada Austriei, spuneați o chestie, că în România nu a fost împușcat nimeni. Aveți aici un dosar cu cei împușcați în 89 de Partidul Comunist. Să vă fie rușine, pentru că mințiți”, i-a spus Marian Ceauşescu fostului preşedinte al Senatului.
Sursa: romaniatv.net





































