Acasă recomandate Polițiștii di...

Polițiștii din Olt au reținut zeci de permise auto și au aplicat amenzi de mii de lei

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt au acționat, în acest sfârșit de săptămână, pe raza județului, unde în urma controalelor de rutină au reținut 45 de permise auto și au aplicat peste 500 de sancțiuni  contravenționale, a căror valoare depășește 130.000 de lei.

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, au intervenit la 318 evenimente, dintre care 189 fiind sesizate prin serviciul 112.

„În urma intervențiilor, au fost aplicate 533 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 131.985 lei”, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.

Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 45 de permise de conducere și au retras 12 certificate de înmatriculare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.