Acasă Local Actualitate Când vor fi r...

Când vor fi reluate toate activităţile economice fără restricţii. Ce anunță premierul

Ludovic Orban a declarat, joi, că activităţile economice vor fi reluate fără restricţii cât de repede se poate, fiind stabilite două date posibile.

 „În cel mai scurt timp posibil, că va fi la 1 iulie, la 15 iulie, vom elimina toate restricţiile care vizează activităţile economice. Probabil vor rămâne foarte puţine”, a răspuns Ludovic Orban, întrebat când estimează că vor fi reluate în România toate activităţile economice.

Ludovic Orban a precizat că obiectivul Guvernului este nu numai să repornească econ, ci „să contribuie printr-un program economic extrem de serios la o reclădire a economiei, la dezvoltarea de noi companii, la dezvoltarea în domenii în care există oporturinitate, la fructificarea tuturor situaţiilor, inclusiv piaţa europeană, pieţele internaţionale, pentru a putea dezvolta domenii de activitate în care România poate fi competitivă”.

Premierul Ludovic Orban a efectuat efectuat, joi, o vizită la uzinele Ford din Craiova, precum şi la Dacia Mioveni. Prim-ministrul a avut consultări cu managementul companiilor.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.