Rețeaua de canalizare din Slatina nu a făcut față precipitațiilor, neputând prelua în timp real apa de pe carosabil. CAO a intervenit pe mai multe artere cu șase echipe, astfel încât circulația rutieră nu a fost oprită pe nici o stradă. S-a circulat cu dificultate, însă, un timp.
Codul portocaliu de ploi torentiale și vijelii a intrat în vigoare astăzi, la ora 12.00, iar în municipiul Slatina a plouat cu 18 litri pe metru pătrat, în 15-20 de minute.
Reteaua de canalizare a orașului nu a putut prelua, imediat, o cantitate atât de mare de apă și câteva străzi și subsolurile unor imobile au fost inundate.
S-a circulat, cu dificultate, pe o singură bandă, pe sub pasarela de pe strada Drăgănești, pe strada Crișan, pe bulevardul AI Cuza, în sensul giratoriu, și în zona Vălcea.
Nu a fost oprită circulația pe nicio stradă din municipiul Slatina, au precizat reprezentanții companiei.
„Șase echipe de la Compania de Apă Olt au fost în teren și au intervenit pentru degajarea apei de pe carosabil.
Și la această oră se acționează în zonele cu probleme pentru ca circulația rutieră și pietonală să se desfășoare în condiții normale și pentru a preveni eventualele inundații”, a declarat directorul general al CAO SA, Cătălin Ușurelu.
Județul Olt se află sub avertizarea de cod portocaliu de ploi torentiale și vijelii până miercuri, 17 iunie 2020.




































