Ministerul Muncii a transmis, la solicitarea hotnews.ro, că problema legată de contribuțiile de pensii ale persoanelor care s-au aflat în șomaj tehnic în perioada epidemiei de coronavirus sunt pe punctul de a fi rezolvate. Plata contribuțiilor nu a fost înregistrată în aplicația informatică utilizată în sistemul de evidență al persoanelor asigurate, care va fi upgradată, anunță ministerul.
Potrivit documentului, aspectele sesizate au fost deja preluate de experții IT ai Casei Naționale de Pensii Publice în vederea upgradării aplicației pentru a prelua corespunzător datele din declarația D112.
“Finalizarea acestui proces va avea loc în foarte scurt timp și la acel moment toate datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajelor pentru stabilirea dreptului la pensie vor putea fi vizualizate în sistem și utilizate la momentul acordării drepturilor de pensie”, mai anunță sursa citată.
Sursa: realitatea.net




































