Mai multe cadre medicale de la secția de nou-născuți a Spitalului din Bârlad au fost testate pozitiv la Covid-19. Asta în condițiile în care spitalul este declarat unitate de suport pentru tratarea infecțiilor cu SARS-Cov-2.
Au început deja discuțiile cu spitalele din Vaslui și Huși pentru ca, în cel mai scurt timp, pacienții cu alte patologii decât COVID-19 să fie transferați în celelalte unități medicale.
Se pare că totul ar fi plecat de la o asistentă care s-ar fi simțit rău (a prezentat simptome specifice infecției cu noul coronavirus), așa că, imediat i-au fost recoltate probe biologice (exudat nasofaringian). Cum rezultatul a fost pozitiv, s-a dispus testarea tuturor colegilor cu care a intrat în contact în timpul schimbului. Mai mult, cum secția de Neonatologie este în strânsă legătură cu secția de Obstetrică-Ginecologie (în prima sunt internați nou-născuții, iar în cealaltă sunt mamele care tocmai au născut), conducerea spitalului a hotărât să testeze și personalul de la Ginecologie, testele fiind în lucru deja.
Sursa: realitatea.net




































