Un bărbat și doi minori au fost reținuți, zilele trecute, după ce au pătruns în curtea unei familii din Piatra Olt, de unde au sustras mai multe bunuri. Ei au fost surprinși de persoanele vătămate, care au plecat în urmărirea hoților care se deplasau cu o căruță. Un ajutor nesperat de cei vătămați a venit din partea unui jandarm care, deși se afla în timpul lui liber, a plecat și el în urmărirea făptașilor. Urmărirea nu a fost una simplă, mai ales că mașina cu care gonea jandarmul a fost acroșată de atelajul cu care se deplasau hoții. Ulterior, jandarmul a ajutat organele de cercetare la identificarea celor trei hoți. Doi dintre ei au fost arestați la domiciliu, cel de-al treilea fiind cercetat după gratii.
Totul s-a întâmplat în urmă cu 10 zile, când inculpații au pătruns în curtea domiciliului a două persoane vătămate, aflat pe raza oraşului Piatra Olt, de unde au sustras mai multe bunuri, asigurându-şi scăparea prin exercitarea de acte de ameninţare.
„Ulterior, inculpaţii au fost urmăriţi de către persoanele vătămate, care au beneficiat de sprijinul unei persoane ce are calitatea de jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, aflat în timpul liber, care i-a urmărit pe inculpaţi cu autoturismul personal şi, deşi acesta a fost acroşat de atelajul cu care inculpaţii se deplasau, a ajutat la identificarea şi tragerea la răspundere penală persoanelor ce se fac vinovate, manifestând în acest sens un spirit civic şi o prezenţă de spirit exemplare, deşi nu avea această obligaţie, nefiind în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș.
În 21 august, procurorul de caz a propus către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Balş luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile faţă de ce trei inculpaţi, propunere admisă. Inculpații au contestat măsura, doi dintre ei, minori în vârstă de 15 ani, având câștig de cauză, Tribunalul Olt dispunând măsura arestului la domiciliu în cazul lor. Cel de-al treilea inculpat, un bărbat de 53 de ani, nu a avut același noroc, instanța menținând măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Procurorii fac precizarea că „punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea de măsuri preventive sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de Procedură Penală, ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă prezumţia de nevinovăţie”.




































