Sute de ghiozdane cu rechizite vor ajunge și anul acesta, din partea Primăriei Slatina, pe băncile tuturor copiilor care încep clasa pregătitoare.
Anunțul a fost făcut chiar de către primarul municipiului, Emil Moț.
Primăria a achiziționat, anul acesta, 740 de ghiozdane cu rechizite, dintre care 345 pentru fete și 395 pentru băieți.
„Dragi slătineni,
Dragi cadre didactice și părinți,
Dragi elevi,
Indiferent de provocările ultimei perioade, noi păstrăm tradiția și inclusiv în acest an, din fondurile asigurate prin bugetul local al municipiului Slatina, vom desfășura programul „Primul meu ghiozdan”, program ajuns la ediția a VII-a.
Încă de astăzi m-am asigurat de faptul că, luni, 13 septembrie fiecare copil din grupa 0 va fi așteptat în bancă, cu un ghiozdan complet echipat, oferit de Primăria Municipiului Slatina.
Am dorit în mod deosebit să continui acest proiect, tocmai prin prisma faptului că începutul grupei 0, reprezintă o nouă etapă nediferențiată, pentru toți copiii independent de posibilitățile pe care micuții le au acasă.
Fiecare ghiozdan va fi echipat cu un set de rechizite și va fi furnizat sub forma unui pachet care va conține următoarele :
două caiete/48 file dictando;
două caiete/48 file matematică;
două caiete tip II;
un bloc de desen
un set de acuarele 12 culori cu pensulă;
un set de carioci 10 culori;
un penar echipat cu: un stilou cu rezerve, două creioane, o gumă de șters, o ascuțitoare;
o felicitare personalizată;
un orar personalizat.
Chiar în acest moment, un total de 740 de ghiozdane se află pe băncile școlilor din municipiul Slatina, dintre care 345 pentru fete și 395 pentru băieți.
Vă doresc tuturor, în această nouă etapă, un început de drum plin de bucurie”, transmite Emil Moț, pe pagina de socializare.
Mii de astfel de ghiozdane pline cu rechizite școlare au ajuns, în ultimii ani, la copiii din grupa pregătitoare, programul fiind demarat de actualul primar Emil Moț în primul său an de mandat.




































