Acasă Local Actualitate Olt: O femeie...

Olt: O femeie dispărută în urmă cu opt zile a fost găsită moartă într-un canal

O femeie din comuna Găneasa care a dispărut în urmă cu opt zile a fost găsită fără viață într-un canal, presupunându-se că moartea a survenit prin înec.

Poliția a fost alertată ieri după-amiază de o persoană care a descoperit cadavrul.

„La data de 28 septembrie 2022, în jurul orei 18:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi înecat într-un canal de pe raza comunei Găneasa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Găneasa.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 81 de ani, din comuna Găneasa, ce ar fi plecat de la domiciliu în data de 21 septembrie 2022, fără a mai reveni, s-ar fi înecat într-un canal, din aceeași localitate”, a mai precizat sursa citată.

Trupul femeii a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.