O femeie a ajuns la spital, sâmbătă, după ce autoturismul în care se afla ca pasageră a fost lovit de o autoutilitară pe Drumul Național 65.
Evenimentul a avut loc pe raza localității Jitaru, unde, potrivit surselor OLT-ALERT, un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani a fost lovit din spate de o autoutilitară care nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv o autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din județul Bacău și un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 81 de ani, din județul Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

În urma evenimentului, o femeie, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 81 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Cei doi conducători auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




































