Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, spune că, în 2022, un an plin de provocări la nivel național și regional, coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR-minorități a demonstrat că este o construcție care poate trece peste dispute politice, atunci când interesul general o cere.
Astfel, coaliția la guvernare a reușit să țină diversele conflicte în limite democratice și să implementeze politici adoptate prin consens.
Declarația liderului social-democrat a fost făcută în contextul discuțiilor apărute pe subiectul rotației la guvernare între PNL și PSD.
Paul Stănescu afirmă că menținerea sau rediscutarea conducerii ministerelor în cadrul „rotativei” trebuie să aibă loc, în perspectiva unei bune guvernări, cu rezerva că miniștri care au performat trebuie menținuți în funcție. Singurul punct din protocol care nu poate fi negociat este alternanța funcției de premier, de la Nicolae Ciucă la președintele PSD, Marcel Ciolacu, care ar urma să aibă loc în luna mai.
„Am reușit de mai multe ori să ținem în frâu conflictele sau să le menținem în limite normale, democratice. Am implementat, de fiecare dată, politici adoptate prin consens. Această coaliție are toate șansele să intre în istorie ca o formulă politică care a trecut România printr-una dintre cele mai grele perioade de după revoluția din 1989.
Revenind la prezent, discuțiile despre menținerea sau rediscutarea conducerii ministerelor în cadrul rotației la guvernare trebuie să aibă loc dintr-un motiv foarte simplu: vrem să guvernăm eficient. Există un principiu în acest sens și în sport: nu schimbi jucătorii care performează.
Nu avem nevoie de episoade de haos politic, cum au existat până la intrarea PSD la guvernare. Din orice schimb de ministere trebuie să rezulte o formulă care să asigure în continuare buna guvernare. Dacă vom considera că este bine ca PSD și PNL să păstreze anumite ministere, atunci vom decide consensual, ca parteneri în coaliție. Nimeni nu trebuie să refuze eficiența guvernamentală pentru interese personale sau politice.
Singurul punct din protocol care nu poate fi negociat este alternanța funcției de premier, de la Nicolae Ciucă la președintele PSD, Marcel Ciolacu, care va avea loc în luna mai.
Deși au fost perioade complicate și mulți care tot prevesteau ruperea coaliției, am dovedit că suntem responsabili.
Trebuie să continuăm urmărind buna guvernare, chiar dacă nu toți vedem lucrurile la fel. Însă, mereu ne punem la masa negocierilor și nu ne ridicăm până nu avem un consens în privința soluțiilor pentru români”, a declarat Paul Stănescu.




































