Accidentul petrecut marți seară pe Drumul Național 65, în zona localității Jitaru, s-a soldat cu 4 morți și trei răniți.
La fața locului acționează patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzute cu accesorii pentru descarcerare și două autospeciale pentru primă intervenție și patru echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, locotenentul Alin Băsășteanu.
Patru bărbați au fost declarați decedați de medicii Serviciului de Ambulanță Jjudețean (SAJ), alte trei persoane sunt transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina, conștiente, cu diverse traumatisme, potrivit ISU Olt.
„Persoanele transportate la spital sunt două femei și un bărbat”, a mai precizat reprezentantul pompierilor.
Polițiștii sunt și ei la fața locului și au demarat cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Oamenii legii vor întocmi un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.







































