Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a organizat, vineri, la sediul instituției din Slatina, o sesiune de informare a angajatorilor care au angajați străini cu scopul de a comunica condițiile în care pot fi prestate activități lucrative pe teritoriul național și de a prezenta drepturile și obligațiile ce le revin ambelor părți, angajatori și angajați.
Astfel de drepturi și obligații sunt cuprinse în OG nr.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România și Legea nr.53/2003, republicată – Codul Muncii, precizează purtătorul de cuvânt al ITM Olt, Bogdan Țucă.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Biroul pentru Imigrări Olt, la el participând reprezentanți ai unui număr de 17 agenți economici de pe raza județului, la care desfășoară activitate un număr de 276 cetățeni străini.




































