Un bărbat a fost depistat de polițiștii olteni în timp ce conducea un autoturism în ciuda faptului că avea dreptul de conducere suspendat.
În timpul unei acțiuni în comuna Șerbănești, polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din municipiul București.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Cosmin Lupu.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate.




































