Acasă Local Actualitate Aproape 360 d...

Aproape 360 de amenzi aplicate de polițiștii din Olt în perioada Sărbătorilor Pascale. Sute de solicitări la 112

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat, în perioada Sărbătorilor Pascale, activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice. Oamenii legii au aplicat sute de amenzi în valoare totală de 120.000 de lei.

În această perioadă, poliţiştii au intervenit la peste 300 de solicitări, dintre acestea 233 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 358 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 45 de permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare, fiind constatate și 18 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, se mai arată în comunicatul Poliției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.